Degradat/schimbat/blabla

Eu am înțeles că m-am schimbat cînd am constatat că nu mai sunt așa răzbunătoare, iert mai ușor, sunt mai puțin egoistă, pun binele altora în fața propriei persoane. Pot aprecia lucrurile simple, pot trăi fără să prevăd în mintea mea lucrurile, nu mai sunt paranoică. Cred că toți trecem prin etape de schimbare și asta fără a mai privi înapoi, pentru că ne convine ceea ce suntem acum, sau pentru că credem că suntem incapabili de a schimba.

Defapt, de ce ar trebui să schimbăm ceva la noi doar pentru că »așa trebuie»? Schimbarea trebuie să vină din interior, din proprie inițiativă, pentru că tu ai decis asta. Ceea ce contează e pacea cu propria persoană. Da, puteți să mă acuzați că-s egoistă. În fond, voi nu tot veți fi singuri ca și mine în mormînt?
Pacea cu propria persoană, echilibru’ în suflet și gîndire, conștiință liniștită. Atîta timp cît tu consideri okay caracterul tău, gata, n-ai nevoie de alte dovezi ori păreri care să-ți »confirme» că ești o animală fără suflet, spurcată, tîmpită, pentru că așa o zis ION/VASEA/MĂRIOARA.

Am învățat lucruri- cu voia sau fără voia mea. Poate am degradat, sau poate am devenit mai tolerantă. Deși, eu cred că »degradarea» cu »toleranța» merg mînă la mînă, una fără alta n-ar exista. Persoana tolerantă nu are prejudecăți, stereotipuri, ORIALTEHUINELE. Oamenii toleranți îs aur, »they can think outside the box» și nu să se limiteze.

Titlu huitlu

Și eu aș da orice să mă simt bine în preajma mea. Să fiu mulțumită de sine. Cum poți să te urăști pe sine cînd tu ești singura persoana cu care tu vei rămîne în final? Singura persoana pe care nu o poți minți. Singura în care se reflectă personalitatea ta. Cert este faptul că oamenii vor veni și pleca din viața ta, însă tu vei rămîne.

 

Oh, oamenii visători sunt o adunătură de tîmpiți care nu-s în stare să se adapteze la realitate. Trăiesc din visuri. Nu e mai bine să nu te aștepți niciodată la nimic pentru ca în final dacă nu-ți vei atinge scopurile să nu fii frustrat?

 

addicted

» We all get addicted to something that takes away the pain» 

to something or to someone :))) 

În principiu, consider că orice ne face să devenim depedenți/obsedați nu ne face bine. Chiar dacă e vorba măcar și de acțiuni pozitive- cititul cărților, și altele. Orice, orice e în exces, strică.

Trebuie să avem voință. Însă la moment nu ne pasă de voință, noi doar vrem să ne simțim bine. De ce să nu o facem dacă putem?

Ămmm, bredesc. Whatever. Bredu ține de natura feminină.

NOT

Eu nu pot scrie cînd îs fericită. Simt că împart fericirea mea cu altcineva, cu oricine, chiar și cu un dușman care ar citi ce scriu, dar eu nu doresc asta. Fericirea trebuie să fie doar a mea, oare nu am dreptul eu să mă bucur singură de ea fără ca cineva să-mi fure din dînsa, pentru că și așa momente de fericire îs puține? Cînd mai recitesc ce scriu pe blog am impresia că aici domnește o oază de negativism, dar trebuie cumva să mă descarc, nu? 

Sigur, acum sunt ipocrită. În fond, toți suntem ipocriți, doar că toți o arătăm în situații diferite care ne ating într-o oarecare măsură și scot monstrul din noi. 

Eu am citit cu o săptămînă în urmă, »Portretul lui Dorian Gray», deși eu cu ceva timp în urmă am început tot să citesc aceeași carte însă m-a plictisit și am abandonat-o. Însă, auzind cît e de interesantă și klassnaia cartea m-am apucat din nou, m-am impus deși mă plictiseam s-o citesc (well, at the beggining it’s kinda of boring). De ce mi-o păsat așa de tare de ce spun restu’ oamenilor și eu am început s-o citesc iarăși, într-un fel m-am impus să o citesc pînă la urmă, ca să aștept acel moment culminant unde eu am să ajung să iubesc cartea. Așă-i și cu oamenii , nu?  Oare pe ei nu-i poți abandona așa de ușor ca pe o carte? Sigur că poți. La fel le poți rupe aripile, distruge încrederea în sine, și să le răpești farmecul- asta s-ar echivala cu a distruge paginile unei cărți. Oh, și sincer mi-ar părea mai rău să distrug paginile unei cărți decît să fac rău unora persoane. Oare cărțile nu tot au un final imprevizibil ca și unele persoane? atunci cînd descoperi că acel »ea», acel »el» nu e așa cum tu gîndeai. Uneori urăsc că citesc cărți. Vreau să nu o mai fac, ele mă influențează, dar eu nu doresc. Oare autorii acel cărți nu sunt niște oameni ca și noi doar că în spate au trecut diferit și astfel cărțile poate sunt influențate de trăirile lor? Oare TU nu ai putea scrie o carte? 

 

Așă în linii general, Portretul lui Dorian Gray îi capodoperă, nu se discută. E vorba despre faptul că un pictor a întîlnit un bărbat pe nume Dorian, și era perfect, doar că naiv. Pictorul și-a descoperit inspirația — adică pe Dorian (l-a desenat), însă pictorul mai avea un prieten foarte inteligent și care avea experiență de viață, care punea mare preț pe frumusețe. Prietenul acesta i-a spus ceva de genul » 
» Tineretea va dura atat de putin, atat de putin. Banalele flori de pe dealuri se ofilesc, dar infloresc iar. Floarea de salcie va fi la fel de galbena in iunie viitor pe cat este acum. (…) Dar noi nu ne recapatam tineretea. Bataia bucuriei care se zbate in noi la 20 de ani devine lenta, apatica. Membrele nu ne mai ajuta. Simturile ne ruginesc. Degeneram si devenim papusi hidoase, bantuite de amintirea pasiunilor de care ne-am temut atat si de tentatiile rafinate carora nu am avut curajul sa le cedam. Tineretea! Tineretea! Nu exista altceva pe lume in afara tineretii! «

Și Dorian față în față cu tabloul său și-a dorit atît de mult încît el să rămînă veșnic tînăr, doar tabloul să îmbătrănească, și așa a fost. Dar asta nu i-a dus fericirea. Am învățat că oamenii uneori nu știu cînd trebuie pur și simplu să se retragă și să nu se încăpățîneze să rămînă…

Am început cu una și am terminat cu alta. Well, asta-i atît de tipic mie.